Program de ingrijire socio-medicală la domiciliu HOME CARE

Proiectul “Crearea condițiilor pentru un mediu mai sigur și curat în comuna Ștefănești, r. Florești” a avut ca scop sporirea capacităților de adaptare la efectele schimbărilor climatice a locuitorilor din comuna Ștefănești, raionul Florești și s-a realizat în perioada lunilor aprilie-decembrie 2023. În vederea atingerii obiectivului general Asociația Obștească „Caroma Nord” și-a propus să consolideze capacitățile de adaptare la efectele schimbărilor climatice a locuitorilor din comuna Ștefănești, să informeze și implice populația locală în formularea unui plan de mediu local, cu accent pe adaptarea la schimbările climatice, în comuna Ștefănești, raionul Florești.

Pentru atingerea obiectivelor propuse au fost realizate următoarele activități:

A fost evaluat gradul de cunoștințe privind schimbările climatice și efectele adverse ale poluării în comună, la care au participat 283 cetățeni. Din răspunsurile obținute, am observat că majoritatea respondenților sunt familiarizați cu conceptul de schimbări climatice și au auzit sau cunosc într-o anumită măsură problemele asociate cu acest fenomen global. Totuși, care sunt acele acțiuni locale care ar ameliora situația nu sunt menționate, iar preocuparea pentru mediu prevalează, majoritatea din respondenți menționând că autoritățile locale și organizațiile de mediu ar trebui să acorde o atenție deosebită ameliorarea stării de mediu în comunitatea lor. 

O altă activitatea importantă a fost elaborarea Raportului de analiză privind starea de mediu pe cursul râului Răut din perimetrul satelor Ștefănești și Prodăneștii Vechi, r. Florești. În acest studiu este elucidată situația actuală din teren, starea sectorului de râu pe teritoriul comunei Ștefănești, în ceea ce privește procesele de poluare și colmatare (înnămolire), urmare a activității umane, unde au fost efectuate măsurări. Deoarece nu existau Rapoarte anterioare de acest gen sau cercetări, acest Raport fiind primul efectuat în localitățile vizate de proiect a fost nevoie de deplasări în teren lunare, observații periodice pe parcursul celor 4 anotimpuri, acumulare și analiza datelor, cât și consultare cu administrația locală și cetățeni.  Totodată am urmărit familiarizarea locuitorilor, în special al tinerilor, cu aspecte ale schimbărilor climatice, rolul cursurilor de ape în acest fenomen, dar si locul și rolul fiecărui dintre noi în diminuarea proceselor negative generate de schimbările climatice. Raportul poate fi vizualizat pe următorul link: https://stefanestiraut.blogspot.com/

Prin decizia primarului s-a constituit Consiliul de Elaborare și Monitorizare (CEM) pentru elaborarea Planul de monitorizare a impactului provocat de schimbările climatice- PLAASC pentru o perioadă de 5 ani. Studiul, cercetările în cadrul proiectului, au inclus activități de instruire [4 ateliere de lucru și instruire pentru funcționarii Primăriei și reprezentanții ONG-lor locale, a instituțiilor de învățământ și medicale în probleme de comunicare a riscurilor condiționate de schimbările climatice]; discuții cu locuitorii, la care au fost prezentate aspecte legale, tehnice și informative relevante obiectivului, fiind scoase în evidență Agenda de Asociere (AA) a RM in procesul de integrare europeană. De asemenea s-a considerat ca este important și bine ca locuitorii, in special tinerii să cunoască mai mult despre arealul geografic in care locuiesc, despre fenomenele ce au loc la nivel global și local, locul și rolul fiecăruia din noi în protejarea mediului.

40 reprezentanți ai autorităților publice locale, ONG-lor și factorilor de decizie au participat în elaborarea programelor de adaptare la efectele climatice și-au consolidat capacitățile în formularea politicilor de mediu la nivel local, cu accent pe schimbările climatice. A fost elaborat de către expertul Vasile Grama un Plan Local de Acțiuni privind Adaptarea la Schimbările Climatice (PLAASC), care a fost discutat cu reprezentanții primăriei Ștefănești și consilieri, cât și administrația raională, în cadrul Forumului raional pe data de 6 decembrie 2023, urmând a fi preluat dialogul în 2024.

A fost propusă și îmbrățișată ideea de introducere a unui program de tip “Green School, prin care profesoarele Parascovia Balan și Tamara Zdraguș, elevii claselor a V- XII-a au realizat  o serie de activități: ore ecologice, de educație civică, campanie de informare și instruire la orele de dirigenție în școală, activitate de sensibilizare a locuitorilor. 

Crearea unui Centru Ecologic în aer liber pe teritoriul comunei Ștefănești, în vederea monitorizării situației ecologice din comună va asigura durabilitatea acțiunilor realizate de  elevii și profesorii din liceul Ștefănești. În acest sens,  a fost instalat unui foișor, 1 scrânciob, 2 bănci, amenajat un spațiu verde în parteneriat cu APL și liceul din Ștefănești. Amenajarea estetică a Centrului Ecologic din centrul comunei și creșterea gardului de confort al elevilor și locuitorilor comunei se regăsesc în opiniile și gradul de mulțumire al elevilor ( ”Satul in care trăiesc, minunea pe care o trăiesc!..” )

56 de elevi și tineri au realizat activități de salubrizare în comuna Ștefănești în cadrul Ziua Mondiala a Curățeniei;

În cadrul programului “Green School elevii, profesorii și locuitorii comunei, au desfășurat acțiuni de salubrizare, informare și sensibilizare a populației privind schimbările climatice și starea actuală a mediului.

 

Organizația parteneră, finanțatorul: Implementat de asociația obștească ”Caroma Nord” prin intermediul Programului de Granturi Mici „Mediu, adaptare la schimbările climatice şi ecosisteme”, lansat de către Centrul Național de Mediu cu susținerea financiară a Guvernului Suediei.

Perioada: Aprilie 2023 - Decembrie 2023

Valoarea: 200 000 lei

Link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=6981760611882463&set=a.139826469409279

Link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=6732436040148256&set=pcb.6732449560146904

Link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=6732444576814069&set=a.139826469409279

Link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=4577155899009625&set=pcb.4577184695673412

Link: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2859401160868345&set=gm.2185644988307600&idorvanity=105155023023284