Grupul de Mobilizare Comunitară din s. Pîrlița, Fălești s-a constituit în luna ianuarie 2016, avînd în componența sa mai multe persoane în etate, asistenți și lucrători sociali.
În timpul desfășurării seminarelor și trainingului de instruire s-a lansat ideea de a amenaja și dota un Centru de Zi pentru persoane în etate, astfel încît persoanele de vîrsta a treia să aibă acces la mai multe servicii sociale.

Proiectul "Să îmbătrînim frumos" vine în întîmpinarea soluționării cîtorva dintre problemele tipice vîrstei a treia - singurătatea, izolarea, grijile materiale. Proiectul va oferi vîrstnicilor ocazia să se întîlnească, să comunice cu alte persoane de aceeași vîrstă.
În Centrul de Zi persoanele în etate vor avea acces la spălătorie, duș, sală de gimnastică, capacitatea Centrului fiind deservirea a 10 persoane pe zi.
Pe parcursul derulării proiectului au fost realizate următoarele lucrări:

  • Reparația cosmetică a sălii pentru activități;
  • Reparația capitală a spălătoriei: instalarea sistemului de alimentare cu apă, instalarea sistemului de ventilare,  instalarea obiectelor sanitare, etc.;
  • Dotarea cu cabina de duș, mașina de spălat și uscător pentru haine.

Proiectul de îngrijire la domiciliu pentru persoane în etate este susținut financiar de Primăria Pîrlița și AO CASMED cu suportul financiar al Fundației Heks Moldova.