Din echipa proiectului au făcut parte voluntari din comuna Ciolacu Nou, membrii trupei de fire-show ”Focul”/”Огонек”, membri ai grupului ”Patrula verde”/ ”Зеленый патруль”, lucrători ai primăriei, pensionari și locuitori activi ai satului.


 Experiența tinerilor voluntari a început cu salubrizarea satului, parcului și rîului. Apoi au sădit 4000 de arbori pentru a crea o zonă verde în sat.
 Aflînd despre posibilitatea de a implementa un proiect de mobilizare comunitară, voluntarii au venit cu mai multe propuneri, printre care dotarea unei săli de antrenament pentru tinerii pasionați de sport.
Astfel, au solicitat primarului să le găsească o încăpere potrivită. Primarul nu a stat mult pe gînduri și le-a oferit o sală la subsolul primăriei, care, însă, necesita reparație și dotare adecvată.
Primăria a alocat sursele financiare necesare pentru procurarea materialelor de construcție, voluntarii au început lucrările de reparație.
 Astfel, voluntarii au efectuat următoarele lucrări:

  • Reparația a două săli - prelucrarea sălilor cu grunt, șlefuirea și vopsirea pereților și tavanului;
  • Instalarea sistemului de ventilare și schimbarea corpurilor electrice;
  • Reparația coridorului și vestiarelor;
  • Reparația antreului sălii sportive;
  • Procurarea și instalarea echipamentului sportiv.

Contribuția Primăriei locale: achiziționarea materialelor de construcție pentru reparația sălilor sportive și auxiliare în sumă de 6400 lei.
Î.I ”Bordeniuc Iurii” a contribuit cu 900 lei pentru achiziționarea corpurilor de iluminat pentru sălile sportive.